duminică, 13 februarie 2011

Vă dăruiesc întregii lumi, cuvinte dragi!

V-am aşternut atât şi am crezut tot ce mi-aţi spus de-a lungul vieţii. V-am lăsat să-mi clocotiţi în vene şi uneori să respiraţi în locul meu. V-am aşezat la dreapta, uneori la stânga, v-am dat ocazii, v-am învăţat ce-i libertatea şi v-am lăsat să vă oglindiţi în sufletu-mi deschis întotdeauna.
De astăzi însă nu mai am puterea să mai sper, renunţ la voi! Vă dăruiesc întregii lumi, cuvinte dragi! Poate vă va adopta cineva cu suflet mare şi veţi învăţa şi alte lucruri mai mari şi veţi afla că există şi alte culori în afară de albastrul cu care v-am învăţat eu. Îmi pare rău, am scris prea multă vreme şi a fost degeaba. Am obosit de atâta speranţă, de atât vis, de atât dor, de atât albastru şi de atât de multă iubire şi lumină la un loc. Plecaţi de lângă mine de acum! Vă dăruiesc întregii lumi, deci luaţi tot ce v-am învăţat şi împliniţi-vă destinul! Eu mă opresc aici, pe malul apei, pe lespedea albă aidoma părului pe care de astăzi a început să ningă. Aici, unde tăcerea m-a primit şi unde e cetatea veche în care m-am născut demult şi unde Luna se revarsă asupră-mi la fiecare flux. Cunosc libertatea abia acum, când ştiu că nu am să vă mai port grija. Sunt liberă cu adevărat abia acum când nu mai am cu ce să vă aştern. Nu vă uitaţi înapoi, vă rog! Luaţi-vă viaţa în mâini şi transformaţi-vă măcar voi visele în realitate!